Rares Ilie, în vârstă de 21 de ani, a fost împrumutat de OGC Nice la Union Sportive Catanzaro, echipă din Serie B, cu opțiune de cumpărare.
Ilie va juca astfel în a doua jumătate a sezonului 2024-25 pentru Catanzaro, locul 7 în Serie B.
Internaționalul român U21 a ajuns la Nice în vara anului 2022 și a bifat 10 meciuri pentru Les Aiglons. După împrumuturi la Maccabi Tel-Aviv (8 meciuri în 2022-23) și Lausanne (29 de meciuri, 3 goluri și 3 pase decisive în 2023-24), fostul mijlocaș al echipei Rapid București este pe cale să descopere un nou campionat, la un club competitiv, precizează Nice.