Anunțul proiectului Superligii europene a fost făcut duminică printr-un comunicat emis de cluburile fondatoare.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a reacționat și el cu privire la acest anunț și nu crede că noul proiect al marilor cluburi europene va avea succes.
"Mă bucură faptul că am văzut că UEFA, FIFA, cele trei federații naționale, din Anglia, Italia și Spania, împreună cu cele trei ligi profesioniste din aceste țări împărtășesc același punct de vedere și anume că această competiție poate să distrugă modelul european al sportului, care este bazat pe un sistem de retrogradare-promovare și totdată pe principiul solidarității.
Din punctul meu de vedere, cluburile care vor face pasul spre această competiție au interese exclusiv financiare și nu sunt absolut deloc interesate de pasiunea suporterilor, de investițiile în propriile academii, altfel spus tratează echipele de fotbal - și mă refer acum la acționariatul acestor cluburi - doar ca un produs de entertainment.
Sursa Foto: Profimedia Images
Și o să înțelegem de ce cele mai multe dintre cluburile care fac parte din acest grup în momentul de față, din cele 12, sunt deținute de capital american. Prin urmare, nu cred că pe termen mediu și lung o asemena competiție poate să aibă succes, mai ales că atât UEFA, FIFA, cât și cele trei asociații naționale și ligile din țările respective au avut o poziție fermă: orice club care va participa în această competiție va fi exclus, atât din competițiile europene, cât și din competițiile interne", a declarat Burleanu, potrivit Europa FM.
Comunicatul cu privire la Superliga europeană al celor 12 cluburi fondatoare (AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Internazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid și Tottenham):
Sursa foto: Profimedia Images
"Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi europene anunță că au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competiții, Super Liga, guvernată de grupările sale sale fondatoare. Cluburile fondatoare speră să se angajeze în discuții cu UEFA și FIFA pentru a găsi cele mai bune soluții pentru noua ligă și pentru fotbal în ansamblu”, se arată în comunicatul referitor la noua competiție europeană al cărei președinte va fi Florentino Perez.