Fostul selecționer al României, Răzvan Lucescu, a revenit în antrenorat după câteva luni de pauză și a o va pregăti din sezonul următor pe PAOK Salonic!
Tehnicianul român în vârstă de 52 de ani s-a reîntors după doi ani în campionatul Greciei și este gata să o readucă pe PAOK în prim-planul fotbalului elen. Demis la începutul acestui an de la Al Hilal, Răzvan Lucescu a avut parte de mai multe oferte, însă în cele din urmă a ales să preia banca fostei sale echipe, în ciuda faptului că putea avea o cu totul altă destinație.
Cu toate acestea, Lucescu junior a dezvăluit motivul pentru care nu a mai ajuns în campionatul Italiei, acolo unde a fost dorit atât de Parma, cât și de Sampdoria. Antrenorul a mărturisit că din dorința de a reveni cât mai repede la lucru, nu a mai avut răbdare să mai aștepte și să discute preluarea unei echipe din peninsulă.
Sursa foto: Profimedia Images
"Am avut speranțe, probabil că dacă aș fi avut mai multă răbdare aș fi avut o șansă importantă să ajung acolo. Dar pentru că am fost liber de pe 14 februarie, am simțit o nerăbdare și am vrut să mă apuc de treabă.
Aș fi ajuns într-un campionat maxim, m-aș fi simțit total realizat. Și, probabil, trecând prin Italia, mi s-ar fi deschis mai multe uși. În general, e foarte greu să pătrunzi în Top 4 campionate ale Europei", a declarat Răzvan Lucescu, potrivit ProX.
De-a lungul carierei de antrenor profesionist, tehnicianul român a mai pregătit echipe precum FC Brașov, prima reprezentativă a României, El-Jaish, Petrolul Ploiești, Skoda Xanthi, PAOK Salonic și Al Hilal.