Fotbal Extern· 2 min citire

Răzvan Lucescu, dorit într-unul dintre cele mai puternice campionate ale Europei!

Razvan Lucescu

Razvan Lucescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 23 dec. 2021, 15:16

Tehnicianul român se află acum la PAOK Salonic, club la care a revenit în această vară, după doi ani!

Răzvan Lucescu s-a reîntors în campionatul Greciei și era gata să o readucă pe PAOK în prim-planul fotbalului elen. Demis la începutul acestui an de la Al Hilal, antrenorul în vârstă de 52 de ani a surprins pe toată lumea în momentul în care a decis să revină la Salonic, deși a avut mai multe oferte din alte campionate.

Interesul cluburilor nu s-a oprit nici după ce a semnat cu PAOK, astfel că Răzvan Burleanu a mers personal în țara elenă pentru a-l convinge pe antrenor să îi ia locul lui Mirel Rădoi. Propunerea FRF nu a fost însă singura pentru Lucescu Jr. în ultima perioadă, astfel că Saint Etinne intrase pe fir pentru aducerea românului, chiar la începutul acestei luni. Totul a picat în cele din urmă, din cauza clauzei din contractul cu patronul Ivan Savinnis.

Răzvan Lucescu, sursa foto: twitter@inpaok.com

„Un antrenor care poate antrena foarte ușor în Franța este Răzvan Lucescu, știe și franceza. Răzvan Lucescu a fost pe lista celor de la St.Etienne acum, dar el a fost legat de Paok. Imediat după ce a plecat Claude Puel, a fost foarte aproape, ei ar fi trebuit să pună antrenor fix atunci. Răzvan Lucescu a avut clauză mare și de aceea nu a ajuns la St. Etienne”, a dezvăluit agentul Liubliana Nedelcu, la AS.ro.

De-a lungul carierei de antrenor profesionist, tehnicianul român a mai pregătit echipe precum FC Brașov, Rapid București, prima reprezentativă a României, El-Jaish, Petrolul Ploiești, Skoda Xanthi, PAOK Salonic și Al Hilal.

Citește și Grecii au făcut lumină în privința lui Răzvan Lucescu! Șansele ca românul să plece de la PAOK

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News