Răzvan Lucescu, antrenorul celor de la PAOK, a vorbit înaintea duelului cu FCSB și despre cum vede el războiul pentru identitatea Stelei.
"Pentru mine este Steaua. Eu nu știu ce se întâmplă, nu mă pricep la contracte, habar n-am, n-am fost implicat. Eu văd doar o continuitate a acelei echipe Steaua care aparținea în ultima perioadă tot lui Gigi Becali.
Cum s-a ajuns acolo nu știu și nu mă interesează. Pentru mine e Steaua. Am spus acum FCSB ca să nu creez confuzie aici pentru că nu știu cum a apărut în media, FCSB sau Steaua. Dar este Steaua!", a spus Lucescu, la conferința de presă, de miercuri.
Legat de activitatea sa de la PAOK, Răzvan Lucescu s-a declarat mulțumit cu tot ce a realizat până în prezent și că de acum înainte vrea să se bucure de meciurile și de provocările care vor urma.
”Dacă este să plec mâine din fotbal, eu plec satisfăcut și fericit. Am atins tot ceea ce voiam să ating. De acum vreau să mă bucur.
Într-adevăr, vreau să câștig fiecare meci, asta rămâne în mine, dar din celelalte puncte de vedere mi-am demonstrat ce aveam să-mi demonstrez.
Pentru mine meciul contra lui FCSB este un meci la fel ca toate celelalte. Nimic mai mult", a mai spus Răzvan Lucescu.