PAOK Salonic are în față ultimul meci al sezonului cu o miză mare pe masă: câștigarea campionatului. Răzvan Lucescu a vorbit despre progresul formației sale.
Antrenorul român îndeamnă la calm înaintea partidei decisive cu Aris. Iată cum a descris întreaga atmosferă de la club.
„E ceva uimitor, am spus-o de mai multe ori!”
„Am știu cum să reacționăm pe parcursul sezonului. Cred că echipa arată atitudinea potrivită, suntem umili, suntem echilibrați și avem o motivație uriașă să dăm totul pe teren. Avem aceste ultime trei zile, trebuie să fim calmi, să ne gândim la tot ce avem de făcut și să facem totul perfect.
Am început dintr-o poziție în care nimeni nu ne dădea șanse să ajungem într-o asemenea situație, pe 15 mai, cu câteva zile înainte de finalul sezonului, să fim sfertfinaliști de cupă europeană și să jucăm un ultim joc, cu titlul pe masă.
E ceva uimitor, am spus-o de mai multe ori. Am avut o călătorie fantastică. Am muncit mult, am întâlnit echipe foarte bune, care sunt obișnuite să lupte pentru titlu. Am reușit să fim deasupra lor”, au fost cuvintele lui Răzvan Lucescu, în cadrul unei conferințe de presă.