Răzvan Marin este unul dintre cei mai în formă stranieri. Deși are evoluții apreciate la Cagliari, echipa sa de club nu se regăsește în Serie A.
Sarzii au remizat cu Venezia, scor 1-1. Keita Balde a deschis scorul pentru insulari, în minutul 19, în timp ce nou promovata a egalat pe final, după o deviere a lui Martin Caceres.
Internaționalul român a fost integralist și a avut o prestație bună. A fost chiar și de marcarea unui gol, dintr-o acțiune personală, dar execuția sa a lovit bara porții adverse, în minutul 38.
Pentru evoluția sa, Răzvan Marin a primit cea mai mare notă din partea italienilor de la Gazzetta dello Sport. Are trei pase decisive în acest sezon. Totuși, Cagliari nu a reușit încă să câștige în campionat, unde a acumulat doar trei puncte, după șapte etape, și se află pe poziția a 19-a.
Mijlocașul de 25 de ani se află printre jucătorii convocați de Mirel Rădoi pentru ”dubla” cu Germania și Armenia.