Deian Sorescu a debutat oficial pentru Rakow Czestachowa. Noua formație a românului s-a impus, scor 1-0, în fața celor de la Radomiak Radom și a urcat pe locul doi în Ekstraklasa.
Sorescu a început duelul din postura de rezervă, însă a fost introdus pe teren în minutul 74, în locul lui Mateusz Wdowiak. Etapa precedentă, fotbalistul în vârstă de 24 de ani a fost în lotul lui Racow, însă a privit întreaga partidă de pe bancă.
După debutul la Rakow, Deian Sorescu a venit și cu o reacție. Fostul dinamovist a făcut om postare pe contul de Twitter în care s-a arătat încântat de primul meci în campionatul Poloniei.
,,Primele mele câteva minute în tricoul lui Rakow. Sunt fericit pentru debut, dar mai importante au fost cele 3 puncte. Felicitări băieți!'', a scris Deian Sorescu, pe Twitter.
https://twitter.com/DeianSorescu/status/1492868718606569475
De cealaltă parte, Bogdan Racovițan (21 de ani), al doilea român din lotul lui Racow, a bifat a doua sa apariție pentru actuala sa formație. Fostul apărător central al celor de la FC Botoșani fusese titular și în etapa trecută, în victoria cu Wisla Cracovia, scor 2-0.
În urma acestui rezultat, Rakow Czestachowa a urcat până pe locul secund în campionat. Trupa lui Sorescu și Racovițan a înregistrat a 12-a victorie a sezonului, în 21 de etape și se află la patru puncte în spatele liderului Lech Poznan.