Fotbal Extern· 1 min citire

Reacția lui Dennis Man, după ce a marcat în poarta lui AC Milan, în victoria Parmei cu 2-1

Dennis Man

Dennis Man

Scris de Ion Gabriel Publicat: 24 aug. 2024, 23:37

Echipa italiană Parma a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, formația AC Milan, în etapa a doua din Serie A. Primul gol al gazdelor a fost înscris de Dennis Man.

„Vreau să-mi ajut colegii la fiecare meci”, recunoaște Man

Parma a început foarte bine meciul cu AC Milan, și Dennis Man a deschis scorul în minutul 2, marcând pentru al doilea meci consecutiv în acest sezon. Pe finalul primei părți Mihăilă nu l-a putut învinge pe Maignan, în minutul 45+3, iar Man a trecut pe lângă gol în minutul 63. Oaspeții au egalat în minutul 66, prin Pulisic. Gazdele au marcat golul victoriei în minutul 77, prin Matteo Cancellieri, și Parma a ajuns la patru puncte în clasament după două etape.

Dennis Man și Valentin Mihăilă au fost titulari. Mihăilă a fost înlocuit în minutul 70, iar Man în minutul 75.

„Am făcut multe greșeli în fața porții, dar astăzi am câștigat și suntem fericiți, e bine. Am jucat și am lucrat în echipă. Scopul meu personal? Vreau să-mi ajut colegii la fiecare meci, asta mă interesează”, a declarat Dennis Man după meci.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News