Hugo Lloris, căpitanul Franței, a anunțat că se retrage de la echipa națională.
El a spus că îi va lăsa postul lui Maignan.
La puțin timp după anunț, selecționerul Franței a oferit o primă reacție.
El l-a omagiat pe portarul care evoluează în Premier League.
”Mi-a povestit la ce se gândește și decizia sa în urmă cu câteva zile. Trebuie să-i respectăm decizia chiar dacă încă avea locul clar în echipa noastră, așa cum a demonstrat la ultima Cupă Mondială de la Doha.
A fost un foarte mare slujitor al echipei franceze și vreau să-i salut cariera excepțională. Hugo este o persoană remarcabilă la nivel uman. Era căpitan când am devenit antrenor în 2012, i-am păstrat banderola și nu am regretat niciodată, dimpotrivă.
Hugo are o idee foarte înaltă despre echipa franceză, a fost întotdeauna orientat spre echipă, a pus întotdeauna echipa pe primul loc, uneori chiar în detrimentul lui. A fost o plăcere și o onoare pentru mine să-i fiu antrenor.
Le doresc tuturor antrenorilor să aibă jucători ca el. Hugo are tot respectul și recunoștința mea. Îi doresc să fie fericit. Un mare mulțumesc, Hugo, pentru că ți-ai reprezentat țara atât de bine”, a declarat Deschamps, conform lefigaro.fr.