Ianis Hagi a debutat în meciul dintre Deportivo Alaves și Valencia, încheiat 1-0, sâmbătă, 2 septembrie.
Ianis Hagi a început partida de pe banca de rezerve și a fost introdus în minutul 87 al duelului.
Fotbalistul român a postat un mesaj pe rețelele sociale.
"Ieri a fost o zi foarte specială. Mulțumesc tuturor suporterilor pentru această primire grozavă, m-au făcut foarte fericit. Am sărbătorit totul cu o victorie. Ne vedem după pauza echipei naționale. Haide, Alaves", a fost mesajul transmis de Ianis Hagi, pe Instagram.
În urmă cu 33 de ani, pe 2 septembrie 1990, Gică Hagi a evoluat în primul său meci în La Liga pentru Real Madrid, contra echipei Castellon, încheiat cu scorul de 1-0.