Formația FC Metz, antrenată de Ladislau Boloni, a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, de echipa Rennes, într-un meci din etapa a 32-a a campionatului Franței.
Metz a condus cu 1-0, dar în cele din urmă a pierdut.
Echipa lui Boloni a marcat prin Mikautadze ’17 și Diallo ’45.
Antrenorul român s-a declarat dezamăgit de implicarea unor echipe în duelurile din campionat.
"Am dreptul să vorbesc despre asta?! Cine are dreptul să vorbească despre asta?! Poate că e mai inteligent dacă nu spun nimic, dar dacă nu spun nimic înseamnă că spun multe. E a doua oară când se întâmplă asta", a spus Boloni la conferința de presă de după eșecul cu Lille de la sfârșitul lui aprilie, scor 1-2.
"Arbitrul a luat o decizie proastă (acordând penalty-ul). Aceasta schimbă rezultatul. Cireașa de pe tort este eliminarea lui Mikautadze. Nu știu dacă să urlu, să plâng sau să râd. Dacă vă spun ce am în minte, voi fi chemat în fața Comisiei de Disciplină. Unii oameni au mai multe drepturi decât alții. Unele decizii sunt de neînțeles. Dacă avem VAR, să îl folosim... Nu a ținut cont de asta".
"Astăzi, suntem nervoși, triști, nu înțelegem cum se poate întâmpla așa ceva în Ligue 1, vom lua somnifere timp de două zile și apoi ne vom ridica", a adăugat el.