Echipa spaniolă Real Madrid a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, cu Girona, scor 1-1, într-un meci al etapei a 12-a din La Liga.
Fără Benzema, accidentat, Real Madrid a înscris târziu în meciul disputat cu ocupanta penultimului loc din La Liga. Vinicius Junior a speculat o pasă a lui Valverde și a deschis scorul în minutul 70. A venit însă minutul 77, când un jucător al lui Real, Marco Asensio, a comis un henț în propriul careu, iar arbitrul a acordat penalti pentru Girona după consultarea VAR. Cristhian Stuani a transformat în minutul 80, și Girona a reușit să plece cu un egal de pe Santiago Bernabeu.
Real Madrid are un punct avans în fața Barcelonei, redevenind lider cu 32 de puncte. Catalanii de la Girona au urcat până pe poziția a 16-a, cu 10 puncte.