Real Madrid este în doliu! A murit fostul mare fotbal Jose Emilio Santamaría

Component al legendarei echipe Real Madrid care a câștigat cele cinci Cupe ale Europei între 1956 și 1960, Jose Emilio Santamaría, a decedat la vârsta de 96 de ani.

La Madrid a jucat 337 de meciuri pe parcursul a nouă sezoane

O figură istorică a clubului alb care, din apărare, a fost martorul excepțional al performanțelor pe care acea echipă Real Madrid le-a înregistrat în toată Europa, cu Gento, Puskas, Kopa, Rial... și, desigur, Di Stéfano, relatează AP.

José Emilio Santamaría Iglesias s-a născut la Montevideo (Uruguay) în 1929. A crescut ca fotbalist în academia Clubului Nacional de Football din Montevideo, strălucind încă de atunci ca fundaș central, deși antrenorul uruguayan Enrique Fernández, care a preluat conducerea echipei naționale după ce a triumfat la Barcelona, a fost cel care i-a văzut calitățile pentru a deveni fundaș central dreapta.

Din această poziție a scris istorie în fotbal, deși nu a reușit să fie convocat pentru Cupa Mondială din 1950, pe care Uruguayul avea să o câștige în urma celebrului „Maracanazo”.

A participat însă la următoarea Cupă Mondială, cea din 1954 din Elveția, unde s-a remarcat atât de mult încât a atras atenția Realului Madrid, care s-a aruncat în cursa pentru transferul său, lucru pe care l-a reușit în 1957.

Iar restul este istorie: la Madrid a jucat 337 de meciuri pe parcursul a nouă sezoane, a marcat două goluri și a fost o piesă fundamentală a acelei echipe care s-a impus în primele cinci ediții ale Cupei Europei, între 1956 și 1960; el a ridicat trei dintre acestea și a adăugat, de asemenea, „La Sexta”, în 1966, în acel Madrid al „yeyés”. La acestea s-au adăugat, de asemenea, șase titluri de campion, o Cupă Intercontinentală și o Cupă a Generalului.

„Când pierzi, nu trebuie să ieși timp de o lună din casă”, spunea fostul mare fotbalist

Integrarea sa în Spania a fost atât de profundă încât a ajuns să joace pentru naționala spaniolă, în 16 meciuri între 1958 și 1962. A participat cu echipa națională la Cupa Mondială din Chile din 1962, unde a disputat două meciuri în faza grupelor.

S-a retras în 1966 și și-a început cariera de antrenor la echipele de juniori ale clubului Real Madrid. În 1968 a antrenat echipa olimpică a Spaniei la Jocurile Olimpice de la Mexico, iar în 1971 a fost angajat ca antrenor al clubului Espanyol, funcție pe care a ocupat-o timp de șapte sezoane.

A antrenat din nou echipa olimpică în 1980, la Jocurile Olimpice de la Moscova. În același an a fost numit selecționer național pentru a conduce Spania la Cupa Mondială care urma să aibă loc în țara noastră în 1982. După Cupa Mondială, s-a retras de pe banca tehnică.

A fost, înainte de toate, un apărător al spiritului clubului, al filosofiei conform căreia exigența albilor este maximă.

„Toți cei care semnează cu Madridul sunt obligați să cunoască istoria Madridului, să li se explice. Așa este mai ușor să obții ceea ce s-a obținut. Madridul nu poate pierde pentru că joacă întotdeauna pentru a câștiga.

În ziua în care pierzi, trebuie să te duci acasă și să nu ieși timp de o lună. Aici nimeni nu renunță până la final. Adversarii au simțit asta pe propria piele. Suporterii s-au molipsit de această nebunie și de aceea sunt atât de mândri că sunt de la Madrid”, spunea el.