Fotbal Extern· 1 min citire

Real Madrid, victorie cu Real Mallorca, scor 2-1, în LaLiga. Golul victoriei marcat de un debutant, în minutul 90+5

Real Madrid

Real Madrid

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 15 mai 2025, 09:27

 

Real Madrid a învins Real Mallorca cu 2-1, miercuri, pe Santiago Bernabeu, în etapa a 36-a din La Liga. Golul victoriei a fost marcat în minutul 90+5.

Valjent a deschis scorul devreme pentru vizitatori (11), dar Kylian Mbappé a egalat n minutul 68, reușind al 40-lea său gol stagional.

Fundașul de 20 de ani Jacobo Ramon, titular pentru prima dată în cariera sa în La Liga, a fost cel care a oferit victoria Realului, în minutul 90+5.

Pe stadionul Santiago Bernabéu, campionii în exercițiu ai Spaniei și ai Europei, s-au luptat îndelung cu o apărare adversă compactă și cu portarul înlocuitor al oaspeților, Leo Roman, care a avut zece intervenții decisive. A fost nevoie de o nouă sclipire a lui Mbappé, a 28-a a sezonului în campionat, pentru a trezi o echipă madrilenă decimată de accidentări și care avea miercuri nu mai puțin de doisprezece absenți: Dani Carvajal, Eder Militao, Antonio Rüdiger, Vinicius Junior, Rodrygo, David Alaba, Lucas Vazquez, Andriy Lunin, Brahim Diaz și francezii Ferland Mendy și Eduardo Camavinga, toți accidentați, precum și Aurélien Tchouaméni, suspendat.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News