Fostul selecționer al echipei Italiei, Roberto Mancini, a recunoscut că a făcut o greșeală plecând de la cârma Squadrei Azzurra în august 2023 pentru a prelua comanda naționalei Arabiei Saudite, post din care a fost concediat în octombrie, informează AFP.
"Dacă aș putea să dau timpul înapoi, nu aș mai lua decizia de a părăsi naționala, pentru că a antrena această echipă este lucrul cel mai frumos posibil", a declarat Mancini, duminică, pentru postul public de televiziune Rai.
"Poate că nu ne-am înțeles cu președintele Federației italiene (Gabriele Gravina), poate că suntem într-o perioadă dificilă, poate că acest lucru s-ar fi putut derula în alt mod, dar eu nu am nimic împotriva lui", a adăugat el.
Campion european în 2021 la cârma echipei Italiei, Mancini (60 ani) a demisionat spre surprinderea generală în august 2023 din funcția de selecționer, invocând dezacorduri cu conducătorii federației.
Deși a afirmat că nu se află în contact cu niciun alt club sau federație, el a fost numit câteva zile mai târziu în funcția de selecționer al Arabiei Saudite.
Contractul său, care expira inițial în 2027, a fost reziliat în octombrie din cauza contraperformanțelor echipei. Sub conducerea fostului antrenor al echipelor Inter Milano și Manchester City, "Șoimii verzi" nu au obținut decât șapte victorii în 18 meciuri, bilanțul fiind completat de cinci egaluri și șase înfrângeri.
Mancini a adăugat că nu a preluat naționala Arabiei Saudite pentru bani, contractul lui garantându-i un salariu anual de 25 de milioane de dolari.
"Cariera mea vorbește pentru mine", s-a apărat el.
În timp ce numele său este citat pentru a prelua comanda echipei AS Roma, aflată în criză, la finalul sezonului în curs, fostul internațional italian a dat asigurări că nu este "în contact cu nimeni, dar nu este decât o chestiune de timp".