Echipa națională a României a pierdut vineri seara, pe teren propriu, scor 0-3, meciul amical disputat în compania echipei naționale a Canadei. Portarul Horațiu Moldovan a gafat impardonabil la al doilea gol al oaspeților.
Prima victorie pe pământ european pentru Canada după 16 ani
Partida de pe Arena Națională a fost precedată de accidentarea, la încălzire, a lui Louis Munteanu, care era titular în atacul naționalei.
Golgeterul din sezonul trecut al Superligii a fost înlocuit de Drăguș, iar meciul putea începe.
Tricolorii au dat impresia, în primele minute, că vom vedea o altă față a naționalei, după ratarea lui Drăguș, din minutul 6, dar iluziile s-au spulberat repede.
Cinci minute mai târziu, când Jonathan David a deschis scorul cu o lovitură de cap. A venit apoi momentul de black-out al lui Horațiu Moldovan.
Canadienii și-au securizat victoria în minutul 77
Portarul care este rezervă la Oviedo a primit mingea în careu, pe piciorul stâng, a fost presat și și-a pierdut capul, a încercat un dribling cu piciorul drept și Ali Ahmed i-a furat mingea, înscriind pentru 2-0.
Stanciu a lovit bara în minutul 34 și la pauză oaspeții conduceau pe Arena Națională.
Minutul 63 a adus ocazia mare a lui Drăguș, care a șutat puțin pe lângă poartă, pentru ca în minutul 70 același jucător să încerce să înscrie cu un călcâi spectaculos, respins de Crepeau.
Canadienii și-au securizat victoria în minutul 77, prin golul lui Niko Sigur, și echipa din Țara frunzei de arțar s-a impus cu 3-0, reușind prima victorie pe pământ european după 16 ani.