Internaționalul belgian al echipei Napoli, Romelu Lukaku, acuză că el și fratele său nu își pot înmormânta tatăl în Belgia, deoarece sunt “extorcați de anumite persoane” din Kinshasa.
„După cum probabil știți, am planificat să organizăm înmormântarea vineri, dar din cauza unor decizii luate la Kinshasa, înmormântarea va avea loc acolo.
Tatăl nostru a decedat la 28 septembrie și noi, ca frați, am încercat totul pentru a-i aduce trupul înapoi în Europa, dar am simțit că suntem extorcați de anumite persoane... Dacă tatăl nostru ar fi fost aici astăzi, nu ar fi acceptat asta.
Ne rupe sufletul faptul că nu putem să-l îngropăm pe tatăl nostru. Dar unele persoane nu au vrut asta.
Acum înțelegem de ce tatăl nostru ne ținea departe de multe persoane... Dumnezeu să-ți binecuvânteze sufletul”, a notat Lukaku pe Instagram.
Lukaku nu a dat detalii despre circumstanțe sau persoanele care ar fi reținut cadavrul tatălui său, însă potrivit presei ar fi vorba de alți membri ai familiei sale.
Roger Lukaku, fost jucător al naționalei din Zair (acum RD Congo), care și-a încheiat cariera în Belgia, a decedat luna trecută la vârsta de 58 de ani. Roger și-a început cariera fotbalistică la clubul Vita din țara sa natală, înainte de a se alătura echipei Africa Sports D'Abdijan din Coasta de Fildeș. S-a mutat în Belgia în 1990, la clubul de liga a doua Boom, și a continuat să joace pentru Seraing, Germinal Ekeren, Mechelen și Oostende. A avut și o scurtă perioadă în Turcia, la Genclerbirligi.