Fostul fotbalist brazilian Ronaldinho a afirmat că nu îi place componența echipei Braziliei și nici modul în care joacă. Fostul conducător de joc al Seleçao a anunțat că nu va urmări Copa America (20 iunie-14 iulie).
"Gata, oameni buni, m-am săturat. Nu mă voi uita la niciun meci din Copa America (20 iunie-14 iulie) și nu voi sărbători nicio victorie", a spus el sâmbătă pe Instagram.
"Este un moment trist pentru toți cei care iubesc fotbalul brazilian", a adăugat fostul star al Seleçao (97 de selecții, 33 de goluri între 1999 și 2013): "Este greu să găsești energia necesară pentru a urmări meciurile. Este poate una dintre cele mai slabe echipe din ultimii ani, fără lideri cu adevărat respectabili și cu jucători mediocri în cea mai mare parte".
Fostul fotbalist insistă că nu a văzut "niciodată o situație atât de proastă". "A existat o lipsă de dragoste pentru tricou, o lipsă de determinare și cel mai important lucru a fost batjocorit: fotbalul. O voi spune din nou: prestația noastră a fost una dintre cele mai proaste pe care le-am văzut vreodată. O rușine", a deplâns el după ce Brazilia a remizat, joi, 1-1 cu Statele Unite într-un meci amical.