Ronny Levy o avertizează pe FCSB în privința israelienilor de la Maccabi: „Poate face diferența, e cel mai bun”

Ronny Levy
Ronny Levy, fostul antrenor de la FCSB, în prezent pe banca lui Hapoel Haifa, din prima ligă din Israel, a analizat dubla din turul II preliminar Champions League.
Ronny Levy, fostul antrenor de la FCSB, a spus pe cine are în față campioana României: „Steaua are un avantaj”
FCSB - Maccabi Tel Aviv, primul meci din runda a doua preliminară Champions League, se joacă în pe Stadionul Steaua, unde campioana României așteaptă cea mai mare asistență de la startul acestui sezon.
Este dubla pe care bucureștenii mizează pentru parcursul ulterior din Europa, iar duelul FCSB - Maccabi Tel Aviv a fost prefațat de Ronny Levy, antrenorul israelian care a condus-o pe FCSB în 2011.
„Cred că este un meci echilibrat, totul e posibil. Cred că Steaua (n.r. - FCSB) are un avantaj față de Maccabi, pentru că deja a început campionatul și a avansat un tur în Europa. Cred că totul e posibil, în special când Steaua (n.r. - FCSB) joacă acasă, când toți suporterii îi împing de la spate.
Sezonul trecut a fost câștigat de Maccabi, a fost o competiție acerbă cu Maccabi Haifa, iar ei au reușit să câștige campionatul, după ce Haifa a fost campioană. Nu este ușor, e un club serios, foarte bun, profesionist, cu jucători bun. Au avut un meci într-o competiție și au arătat bine, dar uneori, la start de sezon, trebuie să ajungi în cea mai bună condiție”, a declarat Ronny Levy, cu o zi înainte de meciul din Ghencea.
Ronny Levy, despre jucătorul periculos al israelienilor care poate face diferența: „Zahavi e un finalizator, cel mai bun”
Ronny Levy consideră că Eran Zahavi, atacantul de la Maccabi Tel Aviv, rămâne periculos pentru porțile adverse și la aproape 37 de ani. Fostul atacant central de la Palermo și PSV a marcat 36 de goluri în sezonul trecut.
„Zahavi e un finalizator, cel mai bun. Dacă are vreo șansă, marchează. Bineînțeles, nu e în cel mai bun moment al carierei sale, acum are 37 de ani (n.r. - împlinește pe 25 iulie), dar mereu e periculos, ager în fața porții, iar Maccabi are și alți jucători.
Clubul are o mentalitate bună, iar Steaua (n.r. - FCSB) este puternică la mai multe capitole. Totul e posibil, e un meci echilibrat. Calificarea nu se decide la București, ci al doilea meci va fi mai important. Maccabi nu joacă acasă (n.r. - ci în Ungaria). Ar fi fost diferit în Israel, cu fanii care să-i împingă și e diferit să joci în Budapesta.
E greu să spun cine se va califica. Nu aș fi surprins în niciun caz, totul e posibil”, a încheiat Ronny Levy.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























