Antrenorul echipei de fotbal Sporting Lisabona, Ruben Amorim, a negat că ar fi ajuns la un acord verbal cu Liverpool.
Ruben Amorim susține că rămâne la Sporting Lisabona și în sezonul viitor
Echipa engleză rămâne din vară fără tehnician, deoarece germanul și-a anunțat retragerea pentru un an din fotbal.
Conform postului Sky Sport Germania, oficialii lui Liverpool s-au înțeles cu Ruben Amorim, ce ar urma să preia din vară conducerea grupării engleze, în baza unui contract pe trei sezoane.
Amorim, care pregătește meciul de vineri cu Gil Vicente, din campionatul Portuglaiei, a negat categoric aceste speculații.
„Este ultima dată când voi vorbi despre viitorul meu. Nu a existat nicio discuție și cu siguranță niciun acord. Singurul lucru pe care ni-l dorim cu toții aici este să fim campioni cu Sporting, nimic nu se va schimba. Sunt antrenorul lui Sporting și nu a existat nicio discuție sau acord cu niciun club. Sunt concentrat, ca întotdeauna, să-mi reprezint clubul”, a spus portughezul într-o conferință de presă.
Klopp a anunțat în ianuarie că se va despărți la finalul sezonului de Liverpool, pe care o pregătește din toamna lui 2015.
Xabi Alonso, fost mijlocaș al lui Livepool, era văzut ca posibil înlocuitor al lui Klopp, însă a preferat să continue cu Bayer Leverkusen. În afară de Amorim, alt nume vehiculat de presă este Roberto De Zerbi, antrenorul lui Brighton.
Ruben Amorim, în vârstă de 39 de ani, o antrenează pe Sporting din 2020, reușind să conducă gruparea din Lisabona la câștigarea titlului de campioană a Portugaliei chiar la primul său sezon pe banca „leilor”. Echipa este foarte aproape să devină din nou campioană în actuala stagiune.