Fotbal Extern· 2 min citire

S-a pornit războiul între starurile lui Real Madrid: “Vreau să fiu liderul echipei!”

Real Madrid

Real Madrid

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 5 ian. 2025, 18:30

Real Madrid a disputat partida restantă din etapa 12 cu Valencia pe care a câștigat-o cu 2-1 în deplasare. După victoria care i-a urcat pe madrileni pe primul loc în La Liga, Jude Bellingham a avut o reacție care i-a pus în gardă pe Vinicius Jr. și Kylian Mbappe.

Vinicius Jr. și Kylian Mbappe puși în gardă de reacția lui Jude Bellingham: “Vreau să fiu liderul echipei”

Mijlocașul englez, deși a ratat un penalty, a fost cel mai important jucător al lui Real Madrid de pe teren. După ce Jude Bellingham a pasat decisiv la golul egalizator al lui Modric și a marcat golul care a adus cele trei puncte, în 90+5, acesta avut un mesaj care i-a pus în gardă pe Vinicius Jr. și Kylian Mbappe.

Atât brazilianul, cât și francezul sunt văzuți ca starurile care vor aduce glorie Realului an de an, deși au fost multe momente în care mijlocașul englez a reușit să își arate supremația pe teren în fața celor doi, la fel ca în utlimul meci al madrilenilor.

Bellingham a fost chiar un component esențial pentru Carlo Ancelotti sezonul precedent, fiind cel mai bun marcator al lui Real Madrid în La Liga, peste Vinicius Jr. Cu venirea lui Mbappe, rolul englezului s-a schimbat în teren, însă este în continuare în primii 3 golgheteri ai echipei.

Totodată, atunci când Realul are mare nevoie de un jucător care să facă diferența, Bellingham a demonstrat de fiecare dată că este omul care poată să facă acest lucru, la fel ca în partida cu Valencia.

“Vreau să fiu liderul acestei echipe. Astfel de jocuri arată că noi suntem Real Madrid. Când ai această stemă pe tricoul de joc, pur și simplu nu renunți niciodată. Aceasta este mentalitatea pe care o merită fanii noștri”, a spus Jude Bellingham după meci, citat de Fabrizio Romano.

Reacția englezului demonstrează că își dorește să devină numărul 1 pe Bernabeu. Așa cum au fost cândva idolii săi Zinedine Zidane sau Cristiano Ronaldo. Astfel că pe Bellingham nu îl interesează modul în care fanii sau conducerea clubului îi vede pe Vinicius și Mbappe. Acesta e pregătit să dea maximul pentru a-și arăta valoarea și devotamentul față de “Los Blancos”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News