S-a tras la sorți țintarul pentru La Liga! Când se va juca derby-ul Barcelona – Real Madrid

Barcelona - Real Madrid
Marele meci al campionatului Spaniei, Barcelona – Real Madrid, se va juca în etapa a 11-a din sezonul viitor, pe 29 octombrie.
În prima etapă, campioana Barcelona joacă în deplasare cu Getafe
Partida va fi găzduită de Stadionul Olimpic Montjuic, deoarece Camp Nou este în reparații. Returul are loc pe 21 aprilie, în etapa a 32-a, pe Santiago Bernabeu.
Prima etapă a viitorului sezon se desfășoară pe 11 august, iar ultima rundă este programată pe 26 mai.
Calendarul, ales din 99.999 de variante disponibile, este asimetric, după cum a explicat forul spaniol, „pentru a putea respecta o serie de condiții, competiții europene, cluburi și lucrări, sărbători și evenimente, precum și pentru a maximiza prezența la stadioane și audiențe la TV”, potrivit Marca.
În prima etapă, campioana Barcelona joacă în deplasare cu Getafe, iar nou promovata Granada merge pe stadionul lui Atletico Madrid. În ceea ce le privește pe celelalte echipe care în sezonul trecut au jucat în divizia a doua, Las Palmas va primi replica celor de la Mallorca, iar Alavés evoluează în deplasare, la Cadiz.
Meciuri interesant sunt și Athletic Bilbao – Real Madrid, FC Sevilla – Valencia sau Villarreal – Betis.
La Liga va avea patru mini-vacanțe, plus cea de la finalul anului
Primul derby al Madridului va avea gazdă pe Atletico în ziua de 24 septembrie, iar al doilea se va disputa la Santiago Bernabeu, în weekendul din 4 februarie 2024. În mod curios, partidele sunt programate exact în aceleași etape ca în sezonul precedent încheiat, 6 și 24.
Și ultima etapă propune meciuri interesante, cum ar fi FC Sevilla – Barcelona, Real Madrid – Betis Sevilla sau Real Sociedad – Atletico.
Campionatul va avea și patru mini-vacanțe, pentru meciurile naționalei: de luni 4 până miercuri 12 septembrie, de luni 9 până miercuri 17 octombrie, de luni 13 până marți 21 noiembrie și de luni 18 până marți 26 martie.
În plus, spre deosebire de ultimii ani, La Liga se va opri de vineri, 22 decembrie până luni, 1 ianuarie din cauza acordului semnat între La Liga și Asociația Fotbaliștilor din Spania.
Iată programul primei etape: Almeria – Rayo Vallecano, Athletic – Real Madrid, Atletico – Granada, Celta Vigo – Osasuna, Sevilla – Valencia, Las Palmas – Mallorca, Getafe – Barcelona, Villarreal – Betis, Real Sociedad – Girona și Cadiz – Alaves.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























