Samuel Umtiti a fost omagiat pe Parc des Princes înaintea meciului din preliminariile Cupei Mondiale, dintre Franța și Azerbaidjan.
Fostul fundaș s-a retras din activitate pe 15 septembrie
„Mă gândesc mult la meseria de antrenor, la transmiterea cunoștințelor... Vreau să am responsabilități, dar trebuie să mă pregătesc. Faptul că ești jucător nu te face automat un antrenor bun. Sper să fiu pe banca tehnică în câțiva ani”, a spus el la TF1.
Fundașul în vârstă de 31 de ani și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă pe 15 septembrie. Cariera sa internațională a fost marcată în special de golul decisiv marcat în semifinala Cupei Mondiale din 2018 împotriva Belgiei.