FIFA a sancționat Serbia cu o amendă de 85.000 de euro și un meci cu tribune la capacitate redusă pentru comportamentul suporterilor săi și pentru deficiențele de securitate din timpul meciului de calificare la Cupa Mondială 2026 împotriva Angliei, la începutul lunii septembrie, în care sârbii au suferit o înfrângere zdrobitoare (0-5).
Pentru a justifica aceste sancțiuni, Consiliul de disciplină al FIFA a invocat încălcarea obligației de a asigura „ordinea și disciplina în interiorul și în jurul stadionului”, precum și „utilizarea de lasere și gesturi, cuvinte și obiecte inadecvate, perturbarea imnurilor naționale și comportamentul discriminatoriu al unor suporteri”.
Astfel, Serbia va trebui să dispute primul său meci pe teren propriu, împotriva Albaniei, pe 11 octombrie, cu o reducere de cel puțin 20 % a numărului de spectatori, potrivit Federației sârbe. Acest meci fusese deja mutat de la Belgrad la Leskovac, un oraș mic din sudul țării, din motive de securitate - cauzate de relațiile tensionate dintre Serbia și Albania cu privire la independența Kosovo - trecând de la un stadion cu o capacitate de 52 000 de persoane la un stadion cu o capacitate limitată la 8 000 de spectatori.