Poliția germană a confirmat, luni, că a primit recent două plângeri într-un caz de presupuse violențe sexuale care vizează un fost angajat al clubului de fotbal Borussia Dortmund și care datează de câteva decenii.
O firmă de audit externă investighează situația
Două plângeri au fost depuse „acum câteva zile” cu privire la acuzații care datează de „ceva timp”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliției din Hagen (vest), în apropiere de Dortmund, confirmând o informație publicată de cotidianul Bild.
Poliția nu a oferit mai multe detalii despre identitatea persoanei acuzate, nici despre vârsta și statutul presupuselor victime la momentul faptelor. Clubul din Dortmund a declarat pentru AFP că a mandatat o firmă de audit externă să investigheze și că a primit sesizări prin intermediul unei platforme dedicate.
Într-un comunicat publicat la începutul lunii octombrie, în urma unui articol din Bild care dezvăluia cazul, clubul a indicat că o primă sesizare îi fusese adusă la cunoștință în 2010, referitoare la „încercări de abordare” pe care un fost angajat le-ar fi făcut în anii 1990 față de un jucător major la acea vreme, care nu depusese plângere.
În 2023, clubul a fost informat cu privire la o nouă acuzație împotriva aceluiași angajat, pentru fapte care datează, de asemenea, de „câteva decenii”, ceea ce a determinat clubul să îi rezilieze contractul de muncă, deși angajatul a negat faptele, se adaugă în comunicat.
Potrivit Bild, ar fi vorba de un fost antrenor al clubului care ar fi agresat sexual jucători și suporteri minori la momentul faptelor.
Dortmund, de opt ori campioană a Germaniei, este principalul rival al „Rekordmeister” Bayern München în ultimele decenii.