Mijlocașul român în vârstă de 22 de ani a început destul bine actualul sezon cu Rangers, însă infectarea cu coronavirus de la începutul acestei luni i-a stricat toate planurile lui Hagi Jr.!
Fiul „Regelui” a fost depistat pozitiv cu COVID-19 înaintea duelului cu Macedonia de Nord, pe 7 septembrie, ultimul din această lună în campania de calificare pentru Mondialul de anul viitor. Imediat după aflarea veștii, Ianis Hagi a zburat către România, cu un avion privat, iar în ultimele 10 zile s-a aflat în izolare, fără a avea însă vreun simptom.
Cu toate acestea, antrenorul Steven Gerrard îl vrea cât mai repede pe român alături de restul colegilor și a dezvăluit că oficialii clubului poartă discuții permanent cu autoritățile, în vederea aducerii lui Hagi în Scoția. Fosta legendă a lui Liverpool a declarat că nu știe exact momentul în care mijlocașul tricolor va ajunge înapoi pe Ibrox, însă a mărturisit că are mare nevoie de acesta în echipa sa.
Sursa foto- Profimedia Images
„Momentan purtăm discuții în încercarea de a-l readuce cât mai repede cu putință. După ce am văzut știrea că Guvernul din Scoția a permis revenirea jucătorilor din țările roșii (n.r. fără a intra în carantină), am decis să încercăm să-l recuperăm pe Ianis cât mai repede.
Au loc discuții chiar acum, în timp ce vorbim. Evident, este ceva ce nu depinde de mine, nu am control asupra situației. Prin urmare, nu pot să vă spun o zi sau o oră exactă în care va fi aici. Din punctul meu de vedere, am nevoie de el cât mai repede!„, a declarat Steven Gerrard, citat de rangersnews.uk.