Fotbal Extern· 2 min citire

Se impune Tătărușanu la AC Milan? Mirel Rădoi are răspunsul!

tatarusanu milan

tatarusanu milan

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 22 sept. 2020, 21:05

Selecționerul României, Mirel Rădoi, și-a expus punctul de vedere cu privire la transferul lui Ciprian Tătărușanu din această vară, de la Lyon la AC Milan!

Portarul titular de la reprezentativa României, a fost protagonistul celui mai spectaculos transfer din această perioadă de mercato, dintre toți fotbaliștii români.

Tătărușanu a semnat un contract valabil pe 3 ani cu formația italiană, AC Milan, după numai un sezon petrecut în Franța, la Olympique Lyon.

Se impune Tătărușanu la AC Milan? Mirel Rădoi are răspunsul! – poza 1

Mirel Rădoi este de părere că goalkeeper-ul naționalei a luat o decizie foarte bună și odată cu această mutare va reuși să prindă mai multe minute.

"Are șanse mai mari să apere la Milan decât la Lyon! Francezii îi promiseseră că va juca în Cupă sau în partidele de campionat cu adversari mai slab cotați, ceea ce nu s-a întâmplat. A făcut o alegere bună. Italia i se potrivește mai bine.

Are un joc bun de picior, calitate pe care nu și-a putut-o valorifica la Lyon, care nu construia din propria jumătate, trebuia să degajeze lung. Dar a dat de un Milan dornic să paseze, pe Pioli îl interesează să deseneze jocul de la portar." , a declarat Mirel Rădoi pentru Gazeta Sporturilor.

radoi indicatii

Tătărușanu este al patrulea român care evoluează în tricoul "rossonerilor", după Florin Răducioiu, Cosmin Contra și Cristian Daminuță.

1.200.000 de euro este cota pe piața transferurilor pentru goalkeeper-ul în vărstă de 34 de ani.

tatarusanu antrenament nationala

Citește și Se amână FCSB – Slovan Liberec? Ce spune protocolul UEFA

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News