Mijlocașul Youri Tielemans este noul căpitan al naționalei de fotbal a Belgiei, jucătorul echipei Aston Villa fiind ales de selecționerul Rudi Garcia în fața unor jucători mai experimentați din lot, notează Reuters.
Tielemans privește învestirea pe o onoare
După numirea sa în funcție, la începutul acestui an, Garcia a acordat banderola prin rotație, spunând că este în căutarea unui adevărat lider al echipei, dar miercuri a anunțat că fotbalistul de 28 de ani va fi căpitanul ''diavolilor roșii''.
''Youri Tielemans va fi căpitanul nostru permanent'', a spus Garcia într-o conferință de presă înaintea meciului de joi cu Liechtenstein, din preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
''Am schimbat o lungă perioadă de timp banderola de căpitan, dar acum am luat decizia. El are o relație bună cu fiecare jucător din lot. Se bucură de unanimitate în lot. Deși sunt și alți lideri importanți, ca Kevin De Bruyne, Thibaut Courtois, Romelu Lukaku... Youri va purta banderola'', a subliniat tehnicianul francez.
Tielemans a declarat că privește învestirea sa cu banderola de căpitan ca pe o onoare.
''Sunt puține lucruri mai frumoase într-o carieră ca acest lucru. Au fost cinci nume și am fost ales eu. Nu ar fi contat pentru mine. Nu va schimba nimic la mine. Sunt mândru, asta e clar, dar nu-mi va schimba personalitatea'', a afirmat Tielemans.
Portarul Thibaut Courtois s-a retras o perioadă din echipa națională, după ce nu a primit banderola de căpitan, după ce Eden Hazard și-a agățat ghetele în cui. Portarul lui Real Madrid a revenit la reprezentativa Belgiei după schimbarea selecționerului Domenico Tedesco cu Garcia.