Francezul Herve Renard, care a demisionat recent din postul de selecționer al echipei masculine a Arabiei Saudite, a fost numit la conducerea tehnică a naționalei feminine a Franței, a anunțat joi seară Federația franceză de fotbal (FFF), citată de AFP.
Renard, în vârstă de 54 de ani, nu a mai condus până în prezent nicio echipă feminină. El a semnat un contract valabil până în august 2024 cu FFF, urmând să le conducă pe Les Bleues la viitoarea Cupă Mondială, care va avea loc în perioada 20 iulie - 20 august 2023 în Australia și Noua Zeelandă, iar apoi la Jocurile Olimpice de la Paris, în vara anului viitor.
Tehnicianul francez și-a făcut un nume ca antrenor în fotbalul masculin, după ce a condus cu succes mai multe selecționate (Zambia, Cote d'Ivoire, Maroc, Arabia Saudită), fiind dublu câștigător al Cupei Africii pe Națiuni, cu Zambia în 2012 și Cote d'Ivoire în 2015.
El o înlocuiește la cârma naționalei feminine a Franței pe compatrioata sa Corinne Diacre, demisă din funcție pe 9 martie, după un diferend cu cele mai bune jucătoare franceze.
Herve Renard urmează să anunțe vineri lista jucătoarelor convocate pentru meciurile amicale cu Columbia (7 aprilie, la Clermont-Ferrand) și Canada (11 aprilie, la Le Mans), în cursul unei conferințe de presă la sediul FFF.
Selecționata feminină de fotbal a Franței mai are de disputat în total doar patru meciuri de pregătire înaintea debutului la Cupa Mondială 2023, pe 23 iulie la Sydney, împotriva Jamaicăi.