Fotbal Extern· 2 min citire

Selecționerul Croației, mulțumit de tragerea la sorți a grupelor CE U21: „România sigur nu e mai bună decât noi”

Igor Biscan pregătește echipa de tineret a Croației din 2019, palmaresul fiind de 16 victorii, 3 remize și 7 eșecuri

Igor Biscan pregătește echipa de tineret a Croației din 2019, palmaresul fiind de 16 victorii, 3 remize și 7 eșecuri

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 19 oct. 2022, 11:17

Naționala de fotbal U21 a României va juca la Campionatul European de anul viitor în Grupa B, cu Spania, Croația și Ucraina.

„România și Ucraina cu siguranță nu sunt mai bune decât noi”, susține selecționerul Croației

Competiția va avea loc între 21 iulie și 8 iulie, iar gazde vor fi țara noastră și Georgia. România va găzdui 15 meciuri: cele 6 din Grupele B și D (12, în total), două din sferturi și unul din semifinale.

Igor Biscan, selecționerul naționalei U21 a Croației, este ferm convins că echipa lui se va califica în sferturi, deoarece echipa sa este superioară României și Ucrainei.

„Putem fi mulțumiți de această tragere la sorți. Vom întâlni România, una dintre gazde, Ucraina și Spania. Sigur, Spania este favorita grupei, dar România și Ucraina cu siguranță nu sunt mai bune decât noi.

România, din postura de țară gazdă, va fi un adversar foarte dificil, deoarece gazdele au mereu parte de multă susținere din partea publicului. În orice caz, sunt optimiști că ne vom califica în sferturile de finală.

Mai este mult timp pentru a pregăti Campionatul European, iar cel mai important este să avem cea mai bună echipă la dispoziție. Credem în băieții noștri și suntem încrezători că vom reuși să ieșim din această grupă”, a declarat el pentru tportal.hr.

Igor Biscan a jucat 377 de meciuri în cariera de 15 ani, la echipe ca Dinamo Zagreb, Croația Zagreb sau Liverpool

Igor Biscan a avut o carieră de 15 ani, între 1997 și 2012. A adunat 23 de meciuri la Croația Zagreb (marcând 2 goluri), 62 la Dinamo Zagreb (10), 117 la Liverpool (3) și 52 la Panathinaikos (3), retrăgându-se dupoă ce a bifat alte 104 partide la Dinamo Zagreb (8).

La naționala Croației a strâns 15 selecții, reușind un singur goi. Pregătește echipa de tineret a țării sale din 2019, palmaresul fiind de 16 victorii, 3 remize și 7 eșecuri. Anterior a fost pe banca echipelor Rudes, Rijeka (ambele din Croația) și Olimpija Ljubljana (Slovenia).

Naționala de tineret a Croației va debuta la CE 2023 împotriva Ucrainei, pe 21 iunie, la București, pe Stadionul Rapid-Giulești. În al doilea meci va înfrunta Spania pe aceeași arenă, pe 24 iunie, iar iar 3 zile mai târziu este programată confruntarea cu echipa României, pe Stadionul Steaua.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News