Echipa sârbă Steaua Roșie Belgrad a învins luni seara, în deplasare, scor 4-0, formația Partizan Belgrad, în etapa a noua din campionatul Serbiei.
În minutul 21 al derby-ului de la Belgrad, Timo Elsnik a obținut un penalti, și cu ajutorul VAR, iar Cherif Ndiaye a transformat, deschizând scorul. Silas Mvumpa a stabilit scorul pauzei, 2-0 pentru oaspeți, înscriind în minutul 45+3. Ndiaye a înscris în minutul 55 pentru 3-0, iar după alte zece minute senegalezul a bifat un hat-trick aducând victoria Stelei Roșii la un scor clar, 4-0. Echipa lui Vladan Milojevic este lider în Superliga sârbă, cu 22 de puncte, în timp ce Partizan are 11 puncte și ocupă locul 9.
Steaua Roșie se află la al patrulea meci disputat în acest an, 2024, cu Partizan Belgrad, în campionat și cupă. Alb-roșii au câștigat de trei ori și au încheiat o dată la egalitate.