Sergi Roberto (32 de ani) a plecat în această vară de la FC Barcelona, clubul pentru care a evoluat întreaga sa carieră.
Liber de contract după ce nu a intrat în planurile lui Hansi Flick, mijlocașul spaniol și-a găsit repede un angajament. Nou-promovata Como a apelat la serviciile sale, iar transferul pare să fi intrat în linie dreaptă.
Sergi Roberto va semna cu Como
Fostul câștigător de UEFA Champions League cu FC Barcelona a fost abordat de italieni în urmă cu mai bine de două săptămâni, iar acum Roberto și-a dat și acordul pentru transfer.
Transferul a intrat în „faza finală”, scrie jurnalistul Nicolo Schira pe pagina sa de Twitter. Cei de la Como i-au oferit lui Sergi Roberto un contract valabil pentru două sezoane, până în 2026.
Evaluat în 2018 la 60 de milioane de euro, Sergi Roberto are acum o cotă de piață de 2,5 milioane de euro potrivit site-urilor de specialitate.