Echipa italiană Napoli a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, formația Parma, pentru care Dennis Man și Valentin Mihăilă au fost titulari. Meciul s-a jucat în etapa a treia din Serie A, iar oaspeții au condus cu 1-0, însă au avut portarul eliminat și gazdele s-au impus pe final.
Mihăilă a avut prima mare ocazie pentru parmegiani la Napoli, în minutul 12, iar în minutul 15 oaspeții au lovit de două ori bara la aceeași fază, prin Kowalski și Bonny. După alte două minute Parma a primit penalti și Bonny a transformat în minutul 19, deschiizând scorul. Elevii lui Fabio Pecchia au dominat prima repriză, dar nu au mai înscris.
În repriza secundă portarul Parmei, Zion Suzuki, a fost eliminat în minutul 75, iar în poartă a fost introdus un jucător de câmp, fundașul Delprato. În minutul 88 arbitrul meciului a dictat penalti pentru Napoli, dar după verificarea VAR a anulat decizia, însă Lukaku a egalat în minutul 90+2, din acțiune, pentru ca lipsa portarului să se vadă în minutul 90+6, când a marcat și Anguissa, pentru Napoli – Parma 2-1 scor final al unei partide care a avut repriza secundă prelungită cu numai puțin de 15 minute.
Dennis Man a fost integralist la parmegiani, iar Valentin Mihăilă a fost înlocuit în minutul 73.
Parma rămâne cu 4 puncte după trei etape și este pe locul 9, în timp ce Napoli e pe 4, cu 6 puncte.