Echipa italiană Palermo a învins marți, pe teren propriu, scor 3-2, gruparea Cremonese, într-un meci din etapa a 19-a din Serie B. Românul Ionuț Nedelcearu a înscris un gol pentru gazde.
La Palermo prima repriză a partidei s-a încheiat în favoarea lui Cremonese. Paolo Ghiglione a deschis scorul în minutul 7, apoi a egalat Ionuț Nedelcearu – autorul golului din minutul 20, dar Michele Castagnetti a stabilit scorul pauzei în minutul 32, 2-1 pentru oaspeții din Cremona. Massimo Coda putea aduce victoria oaspeților, dar golul său a fost anulat în minutul 57, pentru ofsaid, iar Palermo a egalat în minutul 72, prin Di Francesco. S-a încheiat însă 3-2, după reușita lui Leo Stulac, din minutul 90+7, și Palermo este pe locul 6 în ierarhia Serie B, cu 32 de puncte, în timp ce Cremonese se află pe poziția a cincea, tot cu 32 de puncte.
La Palermo, fundașul român Ionuț Nedelcearu a fost integralist.