Fotbal Extern· 1 min citire

Șoc în Coreea de Sud! Naționala de fotbal a ratat pentru prima oară în ultimii 40 de ani calificarea la JO

Coreea de Sud - Indonezia 10-11

Coreea de Sud - Indonezia 10-11

Scris de Ion Gabriel Publicat: 26 apr. 2024, 16:10

Coreea de Sud a fost eliminată joi de Indonezia în sferturile de finală ale Cupei Asiei Under-23 din Qatar.

Coreea de Sud a fost învinsă de Indonezia la loviturile de departajare

În urma acestui rezultat, a ratat pentru prima oară în ultimii 40 de ani calificarea în turneul masculin de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice de vară.

Competiția servește și criteriu de calificare pentru echipele asiatice la turneul olimpic de fotbal de la Paris. Primele trei clasate obțin biletele direct, iar echipa de pe locul patru joacă un meci de baraj intercontinental cu Guineea pentru ultimul loc.

Indonezia a întrecut Coreea de Sud cu 11-10, la lovituri de departajate, scorul fiind 2-2 după timpul regulamentar de joc.

Coreea de Sud a cucerit medalia de bronz la Londra în 2012, cel mai bun rezultat al său la turneele olimpice de fotbal, iar la Rio 2016 și Tokyo 2020 a atins sferturile de finală.

În semifinalele Cupei Asiei Under-23 s-a calificat și Japonia, care a învins echipa gazdă, Qatarul, cu 4-2, după prelungiri (2-2, după 90 de minute).

Vineri, au loc alte două meciuri din sferturi: Irak - Vietnam și Arabia Saudită - Uzbekistan.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News