Fotbal Extern· 1 min citire

Specialistul în arbitraj al MARCA, reacție acidă după ce Istvan Kovacs a fost delegat la finala Europa League

Istvan Kovacs

Istvan Kovacs

Scris de Popescu Mihai Publicat: 13 mai 2024, 19:24

Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA să conducă finala Ligii Europa de miercuri, 22 mai, de la Dublin: Atalanta (Italia) – Bayer Leverkusen (Germania).

Vasile Marinescu și Ovidiu Artene vor fi asistenți, iar Cătălin Popa, asistent VAR. Alături de aceștia vor fi al patrulea oficial Ivan Kruzliak (Slovacia), asistenul de rezervă Branislav Hancko (Slovacia), în timp ce în camera VAR se vor afla Paulus van Boekel (Țările de Jos), arbitru VAR, și Rob Dieperink (Țările de Jos), suport VAR.

Centralul român va bifa a doua finală europeană arbitrată, după cea din Conference League, ediția 2022.

Pavel Fernandez, specialistul în arbitraj al celor de la Marca, a avut o reacție acidă cu privire la delegarea lui Istvan Kovacs.

”Azi, la ’Clubul de Comediei’

-Slovenul Slavko Vincic, în finala Champions League.

-Românul Istvan Kovacs, în finala Europa League.

Cei doi sunt, cu mici diferențe, cei mai slabi arbitri din elita UEFA.

Mă retrag într-o peșteră, la revedere!”, a fost mesajul postat de Pavel Fernandez.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News