Jan Repas este conștient că diferența s-a făcut în momentul în care echipa lui Costel Gâlcă a rămas în 10 oameni. Din punctul său de vedere, Universitatea Craiova este o echipă mai bună decât Botev Plovdiv, echipă care a eliminat Maribor în turul 1 preliminar Europa League:
„Știam că vom întâlni un adversar dificil, chiar mai bun decât Botev Plovdiv, în opinia mea, însă am intrat bine în meci. Am reușit să ajungem în careul advers, iar cartonașul roșu ne-a făcut meciul mai simplu.
Am forțat adversarul să se apere, iar acest lucru le-a luat multă energie. Bine că am marcat în repriza secundă și a devenit totul mult mai simplu pentru noi. A fost foarte important și că am marcat al doilea gol și avem un avantaj bun înaintea returului”, a declarat Jan Repas, la finalul partidei.