Fotbal Extern· 2 min citire

Stop-joc în Franța! Probleme pentru PSG și Lyon

psg-president-neymar

psg-president-neymar

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 29 apr. 2020, 00:34

Oficialii campioanei PSG au reacționat după ce autoritățile franceze au pus capăt oricărei speranțe de reluare a campionatului intern. PSG și Lyon speră să își poată continua măcar campaniile europene.

Guvernul francez a luat decizia ca niciun eveniment sportiv să nu mai fie organizat până în luna august pentru a anula orice riscuri de extindere a epidemiei de coronavirus. În aceste condiții, sezonul din Ligue 1 a fost "înghețat"!

Însă PSG, calificată în sferturi, și Olympique Lyon, care are de disputat returul cu Juventus în optimi, vor să își continue parcursul în UEFA Champions League.

“Respectăm decizia guvernului francez. În acord cu UEFA, noi intenționăm să participăm în fazele superioare ale Ligii Campionilor la data și locul la care vom fi anunțați că vor fi organizate. Dacă nu va fi posibil să jucăm meciurile în Franța, vom organiza meciurile pe alte stadioane din străinătate cu asigurarea că vom pune la dispoziție cele mai bune condiții de sănătate și protecție pentru jucătorii și stafful echipei”, a declarat președintele lui PSG, Nasser  Al Khelaifi, pentru RMC Sport.

Sferturile de finală sunt cea mai bună performanță reușită de PSG în istoria modernă UEFA Champions League. Cu toate investițiile făcute în echipă în ultimul deceniu, parizienii nu au reușit niciodată să prindă careul de ași al competiției.

Pentru PSG, cea mai bună performanță din istorie în Liga Campionilor este calificarea în semifinale, în sezonul 1994-1995.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News