Fotbal Extern· 2 min citire

Suntem cu picioarele pe pământ, afirmă Griezmann după ce a fost desemnat jucătorul meciului Franța - Mexic

Entraînement de l'équipe de France de football avant le match contre le Pays de Galle ŕ Nice

Entraînement de l'équipe de France de football avant le match contre le Pays de Galle ŕ Nice

Scris de Dan Istratie Publicat: 15 dec. 2022, 11:08

Antoine Griezmann, mijlocașul ofensiv al selecționatei Franței, desemnat jucătorul meciului împotriva Marocului (scor 2-0), din semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2022, s-a declarat impresionat de evoluția "Leilor din Atlas" și se așteaptă acum la o confruntare cel puțin la fel de dificilă cu Argentina, duminică, în finala competiției din Qatar.

"Marocanii m-au impresionat, au muncit foarte bine tactic, defensiv, ofensiv. După pauză ne-au pus multe probleme. Intrarea lui Marcus (Thuram) ne-a făcut bine, a făcut să avem mai mulți oameni pentru a-l ajuta pe Theo să se apere (pe flancul stâng). Faptul că am reușit să marcăm repede a deschis meciul, iar al doilea gol al nostru a securizat lucrurile. Toate meciurile sunt complicate, totul se decide la o acțiune, o lovitură. Trebuie să ne folosim de acest lucru duminică", a declarat Griezmann.

"În urmă cu patru ani, după meciul cu Belgia (câștigat cu 1-0 de francezi) plângeam, dar acum sunt mai concentrat asupra jocului de duminică. În loc să sărbătorim, avem picioarele pe pământ, suntem concentrați să ne recuperăm bine și să ne pregătim pentru meciul de duminică. O echipă ca Argentina, care îl are pe Leo (Messi), este diferită. Știm cum joacă, este o echipă foarte dificilă, într-o formă grozavă. Este Leo, dar există și o echipă în spate, un grup care trăiește foarte bine și, în plus, au suporterii lor alături de ei. De mâine ne vom întreba cum să le facem rău, să ne apărăm în fața lor și să pregătim această finală", a mai spus internaționalul francez.

Selecționata Franței, campioana mondială en titre, s-a calificat în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Marocului cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri seara, pe Al Bayt Stadium din Al Khor, în a doua semifinală a turneului.

''Les Bleus'' s-au impus prin golurile marcate de Theo Hernandez (5), Randal Kolo Muani (79) în fața revelației acestei ediții și se vor bate duminică pentru al treilea titlu mondial, după cele din 1998 și 2018.

Franța va juca duminică împotriva Argentinei pentru titlul mondial (Lusail Stadium - Al Daayen, 17:00), în timp ce Croația va înfrunta Marocul sâmbătă în finala mică (Khalifa International Stadium - Ar-Rayyan, 17:00).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News