O aplicație pentru telefoanele mobile privind deciziile VAR va fi disponibilă pentru spectatorii de pe stadioanele germane cel mai devreme în a doua partea a sezonului din prima ligă germană de fotbal - Bundesliga, transmite DPA.
Fanii se plâng de mult timp că nu sunt puși la curent cu deciziile VAR din stadion, în timp ce telespectatorii pot vedea ce au de revizuit arbitrii. În unele arene există doar un ecran uriaș unde sunt anunțate deciziile, dar alte stadioane nu beneficiază de aceste facilități.
''Suntem de acord că o aplicație pentru spectatorii de pe stadion poate fi un instrument. Faza de idee pentru aceasta a fost finalizată, suntem acum într-o fază de planificare și ne întrebăm cum poate reuși implementarea. Standardul de aur ar fi ca spectatorii și telespectatorii să vadă aceleași imagini în situațiile în care intervine VAR. Fanii din tribune ar trebui să fie la același nivel cu cei din fața televizoarelor'', a declarat pentru DPA fostul arbitru Jochen Drees, care acum lucrează pentru Federația germană de fotbal (DFB).
Drees a adăugat că mai trebuie clarificate o serie de probleme care ar putea întârzia aplicația, cum ar fi restricțiile privind drepturile media. El vrea ca aceleași imagini să apară în aplicație, ca și la televizor, astfel ca nimeni să nu rateze ceva și fanii să nu petreacă prea mult timp pe mobilele lor.
Un alt proiect al DFB este de a urma exemplul din Anglia și să se facă publice comunicările verbale dintre arbitri și cei din camera VAR.
''Sunt optimist că această inovație ar putea fi folosită înainte de sfârșitul acestui sezon. Suntem relativ departe în a ne gândi la conținut'', a mai spus Drees, care recunoaște că problemele de confidențialitate încă mai trebuie analizate.