Fotbal Extern· 2 min citire

Surpriză în Liga Campionilor: Ferencvaros, eliminată de reprezentanta Insulelor Feroe

KI Klaksvik

KI Klaksvik

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 20 iul. 2023, 08:44

Ferencvaros, campioana Ungariei, a fost eliminată surprinzător din primul tur preliminar al Ligii Campionilor de formația feroeză KI Klaksvik.

KI Klaksvik a învins Ferencvaros cu 3-0 în deplasare și s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

După 0-0 în tur, KI Klaksvik s-a impus în Ungaria cu 3-0, toate golurile fiind marcate în prima repriză de Arni Frederiksberg (8, 32) și Luc Kassi (45+1).

Meciul s-a jucat în prezența a peste 20.000 de suporteri, iar Ferencvaros, campioană a Ungariei de cinci ori la rând și calificată în optimile Europa League în sezonul treecut, a suferit o mare umilință, scrie publicația maghiară Maszol.

Adversara din turul 2 preliminar al Conference league este echipa irlandeză Shamrock Rovers, pe care Ferencvaros a eliminat-o, în sezonul trecut, în play-off-ul pentru grupele Europa League, cu 4-1 la general (4-0 pe teren propriu și 0-1 în deplasare).

Campioana Bulgariei, Ludogoreț Razgrad, a întors soarta calificării, după ce fusese învinsă în tur, în deplasare, cu 0-2, de Ballkani.

Echipa, al cărei director tehnic este românul Cosmin Moți, a câștigat pe teren propriu cu 4-0, a învins campioana din Kosovo cu 4-0, golurile fiind marcate de Tekpetey (4, 45+1), Tissera (49) și Vidal Rocha (78).

Alte rezultate înregistrate miercuri:

Valmiera FC (Letonia) – Olimpija Ljubljana (Slovenia) 1-2 (1-2 în prima manșă); marcatori: Mena (82) / Rui Pedro (33), Muhamedbegovic (64)

Dinamo Tbilisi (Georgia) – FC Astana (Kazhastan) 1-2 (1-1); marcatori: Camara (22) / Beysebekov (50), Darboe (51)

Larne (Irlanda de Nord) – HJK Helsinki (Finlanda) 2-2, după prelungiri (0-1); marcatori: Bonis (65-p), Thomson (87) / Ollila (26), Want (97-a)

Qarabag FK (Azerbaidjan) – Lincoln Red Imps (Gibraltar) 4-0 (2-1); marcatori: Zoubir (7), Mustafazade (45+1), Xhixha (49), Jankovic (62)

Swift Hesperange (Luxemburg) – Slovan Bratislava (Slovacia) 0-2 (1-1); marcator: Weiss (55-p, 62-p)

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News