Fotbal Extern· 2 min citire

Toni Kroos: Germania este din nou în topul echipelor lumii

ToniKroosGermania

ToniKroosGermania

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 8 nov. 2024, 07:04

Fostul mijlocaș Toni Kroos vede Germania înapoi între echipele de top ale lumii, dar a subliniat că este mult prea devreme pentru a spera la câștigarea Cupei Mondiale de fotbal, conform agenției DPA.

''Germania este din nou în top, dar este încă prea devreme să vorbim despre a fi printre favorite la Cupa Mondială din 2026'', a declarat fostul mijlocaș pentru Focus-online, într-un interviu publicat joi.

''Avem jucători foarte buni, care se vor autodepăși până la Cupa Mondială'', a adăugat fostul jucător al clubului Real Madrid.

Kroos și-a încheiat cariera profesională după Campionatul European din 2024. Pentru moment, o carieră de antrenor nu este luată în calcul.

El este convins că va aduce ceva meseriei de antrenor: ''Dar nu vreau să revin într-un ritm pe care eu deliberat l-am lăsat în spate atât de repede - să fiu implicat de dimineață până noaptea, o mulțime de călătorii, să dorm prin hoteluri, aceasta este ceea ce m-a obosit de-a lungul anilor''.

Pentru moment Toni Kroos se bucură de petrecerea timpului alături de familia sa.

''Cred că fiecare apreciază la fel și nu vreau să enervez pe nimeni. Sper că va rămâne la fel pentru mult timp'', a spus Toni Kroos.

''Totuși, nu voi fi probabil un soț de casă tipic cu toate lucrurile pe care le implică'', s-a mai confesat acesta.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News