Atacantul olandez Luuk de Jong, care a jucat ultimele sezoane la PSV Eindhoven (2022-2025), a semnat ca jucător liber de contract cu FC Porto, scrie EFE.
A câștigat un titlu și cu Barcelona, în 2021/2022
Fostul jucător al Barcelonei, de 34 ani, a fost anunțat pe neașteptate drept noul jucător al lui FC Porto duminica trecută. De Jong se alătură ''Dragonilor'', dar până acum clubul portughez nu a dezvăluit durata contractului său sau detalii despre transfer.
De Jong și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la clubul din Eindhoven, mai întâi din 2014 până în 2019 și apoi din 2022 până în prezent, cu care a câștigat Eredivisie de cinci ori, cel mai recent sezonul trecut.
De asemenea, olandezul a petrecut două sezoane la Sevilla, unde a fost eroul titlului din Europa League în sezonul 2019/2020, cu două goluri marcate în finala împotriva lui Inter Milano (3-2).
A câștigat un titlu și cu Barcelona, unde a fost împrumutat de la clubul andaluz în sezonul 2021/2022.
Twente Enschede, Borussia Moenchengladbach și Newcastle au fost alte echipe pentru care olandezul a jucat.