Internaționalul român în vârstă de 23 de ani nu traversează o perioadă prea bună la echipa de club, iar evoluțiile sale sunt cu mult sub așteptările conducerii de pe Ennio Tardini!
Dennis Man nu reușește să se impună după transferul de la FCSB, astfel că în această iarnă s-a vorbit tot mai mult despre o plecare a acestuia de la Parma. După ce s-a zvonit că Galatasaray, Trabzonspor, Sampdoria sau Lazio ar fi intrat în cursa pentru semnătura românului, oficialii „cruciaților” negociază chiar în aceste momente cu Alanyaspor, ocupanta locului 4 în campionatul Turciei.
Parma Today anunță că cele două cluburi se află în pline tratative, iar mutarea are șanse să se realizeze în cursul zilei de astăzi. "Parma a primit o ofertă concretă de la Alanyaspor pentru Dennis Man. Turcii, în acest moment pe locul 4 în clasament, au cerut un împrumut până în iunie. În Turcia, fereastra de transferuri se închide pe 8 februarie. Negocierile decurg bine. Parma l-a pus pe Man pe 'lista neagră', pentru că nu corespunde planului tactic al lui Iachini", au scris italienii.
Cotat la 8.000.000 de euro, Dennis Man a evoluat doar 13 meciuri în actualul sezon pentru Parma, în toate competițiile, reușind două goluri.
13.000.000 de euro au plătit italienii celor de la FCSB, în luna ianuarie a anului trecut.