Trei echipe românești în play-off-ul Conference League! FCSB și Universitatea au urmat-o pe CFR Cluj

Raul Silva a deschis scorul în meciul Universitatea Craiova – Zorya Luhansk în minutul 5
FCSB și Universitatea Craiova s-au calificat și ele în play-off-ul Conference League, „urmând exemplul” lui CFR Cluj, singura eliminată fiind Sepsi.
FCSB a trecut de Dunajska Streda, dar David Miculescu s-a accidentat
FCSB a acces în play-off-ul Conference League la fotbal, după ce a învins echipa slovacă FC DAC 1904 Dunajska Streda cu 1-0 (1-0), pe Arena Națională din București, în manșa secundă a Turului 3 preliminar.
Andrei Cordea a înscris, în minutul 29, unicul gol al unei partide disputate în fața a 40.400 de spectatori. În tur, FCSB s-a mimpus cu același scor.
În repriza secundă, David Miculescu s-a accidentat. Deocmadată nu se știe cât de gravă este accidentarea, dar imaginile au surprins piciorul jucătorului plin de sânge, după ce atacantul își scosese gheata.
El a avut nevoie de ajutor pentru a putea părăsi terenul, deoarece nu putea să pășească în momentul schimbării cu Răzvan Oaidă, în minutul 51. După ce a ajuns pe banca de rezerve, David Miculescu a primit mai multe îngrijiri medicale.
Echipa antrenată de Nicolae Dică va juca în play-off cu Viking Stavanger. Echipa norvegiană a eliminat Sligo Rovers FC (Irlanda) cu 5-2 la general. Roș-albaștrii vor juca acasă primul meci, pe 18 august, returul fiind programat pe 25 august.
Universitatea Craiova a învins Zorya Luhansk cu 3-0, după ce pierduse în tur cu 0-1
La rândul ei, Universitatea Craiova a întors soarta calificării în play-off-ul Conference League după ce a întrecut formația ucraineană Zorya Luhansk cu 3-0 (1-0), pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.
La primul meci cu antrenorul Mirel Rădoi pe banca tehnică, Universitatea a câștigat prin golurile marcate de Raul Silva (5), Ștefan Baiaram (53) și Nicușor Bancu (57). Universitatea a avut o prestație entuziasmantă pe alocuri și a făcut uitată evoluția slabă din Polonia.
În tur, Zorya a câștigat cu 1-0. Universitatea Craiova va înfrunta în play-off pe Hapoel Beer-Sheva FC (Israel), care a eliminat FC Lugano (Elveția) cu 2-0 și 3-1. Oltenii joacă primul meci pe teren propriu, în data de 18 august, iar manșa secundă în deplasare (25 august).
Sepsi a fost eliminată de Djurgaardens, după 1-3 în ambele manșe
În schimb, Sepsi a fost eliminată de formația suedeză Djurgaardens, după ce a fost învinsă cu 3-1 (2-1), pe Stockholm Arena, și în manșa secundă.
Formația covăsneană, care pierduse și meciul tur cu același scor, a început bine meciul și după două ocazii ratate de Bărbuț (minutul 1) și Rondon (5) a deschis scorul. Cosmin Matei a executat în minutul 8 o lovitură liberă de pe partea stângă, mingea a căzut în careul mic chiar în fața portarului, iar apoi a lovit bara și a intrat în plasă.
Suedezii au egalat după 4 minute prin Hampus Findell. Djurgaardens a continuat să atace și preluat conducerea în minutul 23. Magnus Eriksson a executat un corner de pe dreapta, iar Asoro a înscris cu capul din 2 metri, beneficiind de eroarea fundașilor adverși.
Același Asoro a punctat și în minutul 71, marcând pentru a patra oară în dubla cu Sepsi.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























