Fundașul Trent Alexander-Arnold a informat conducerea clubului Liverpool despre intenția sa de a părăsi echipa în această vară, la expirarea actualului său contract.
"Cred că, în primul rând, vreau să spun că nu este o decizie ușoară. Am fost aici acum 20 de ani, am iubit fiecare minut, mi-am îndeplinit toate visele, am realizat tot ce mi-am dorit vreodată să aici. Dând totul zi de zi timp de 20 de ani, am ajuns într-un punct în care simt că am nevoie de o nouă schimbare, o nouă provocare pentru mine ca jucător și ca persoană. Și cred că acum este momentul potrivit pentru mine să fac asta", a declarat jucpătorul.
Alexander-Arnold s-a alăturat Academiei Liverpool la vârsta de șase ani și a progresat în rândurile echipei la nivel juvenil, înainte de a debuta la echipa mare în 2016.
El are 352 de apariții pentru Reds până în prezent, marcând 23 de goluri și ridicând opt trofee majore, inclusiv titlul Premier League din acest sezon.
Adresându-se direct suporterilor lui Liverpool, el a adăugat: "Sunt multe lucruri pe care aș vrea să le spun. Principalul lucru este să vă mulțumesc enorm. Voi ați fost acolo de la început cu mine, voi m-ați susținut, ați fost acolo. Am simțit sprijinul, dragostea, tot ceea ce ați făcut nu a fost niciodată neobservat de mine, am iubit fiecare minut. Sper că au simțit că a fost reciproc și că am dat tot ce am putut la club. Sper doar că suntem capabili să continuăm să câștigăm meciuri. A fost un sezon uimitor. A fost uimitor să fac parte din el și sper doar că toată lumea este capabilă să nu se gândească prea mult la această veste și să poată sărbători ceea ce restul băieților au făcut ".