Fotbal Extern· 2 min citire

Tricoul lui Messi de la finala CM din 2022 s-ar putea vinde cu suma record de 10 milioane de dolari

Lionel Messi

Lionel Messi

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 13 dec. 2023, 20:42

 

Tricoul purtat de Lionel Messi în timpul victoriei Argentinei în finala Cupei Mondiale din 2022 împotriva Franței s-ar putea vinde pentru suma record de 10 milioane de dolari (8 milioane de lire sterline) când un set de șase tricouri pe care le-a purtat argentinianul va fi scos la licitație joi la Sotheby's în New York, relatează The Guardian.

Tricourile lui Messi au atras oferte de până la 6,5 milioane de dolari până miercuri, la ora 15.00 GMT, cu 26 de ore înainte de închiderea licitației, joi, la ora 17.01.

Dacă lotul va atrage oferte de peste 10,1 milioane de dolari, va stabili un record de preț pentru tricouri sportive, eclipsând suma de 10,091 milioane de dolari plătită anul trecut pentru un tricou purtat de Michael Jordan în primul meci al finalei NBA din 1998.

Tricourile lui Messi vor deveni cele mai scumpe echipamente de fotbal vândute vreodată dacă vor depăși suma de 7.142.500 de lire sterline plătită la începutul acestui an pentru tricoul purtat de Diego Maradona când acesta a marcat de două ori - inclusiv golul cu "mâna lui Dumnezeu" - pentru a elimina Anglia de la Cupa Mondială din 1986.

Tricoul lui Maradona a fost deținut în ultimii 35 de ani de Steve Hodge, mijlocașul englez care i-a pasat involuntar mingea lui Maradona pentru golul cu mâna. Cei doi jucători au făcut schimb de tricouri la finalul meciului. Tricourile lui Jordan și Maradona au fost, de asemenea, vândute de Sotheby's.

Setul Messi include două tricouri pe care fotbalistul le-a purtat în timpul fazei grupelor. Celelalte patru au fost purtate în 16-imile de finală, sferturile de finală, semifinale și finală.

În catalog se precizează că tricourile care se vând au fost "purtate pe parcursul primei reprize a fiecărui meci menționat". O parte din încasări va fi donată proiectului Unicas, condus de spitalul pentru copii Sant Joan de Déu din Barcelona cu sprijinul Fundației Leo Messi, pentru a răspunde nevoilor copiilor cu boli rare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News