Fotbal Extern· 2 min citire

Turcii nu îi dau pace lui Șumudică! Atac din partea antrenorului de la Gaziantep: "S-a umplut paharul!"

sumudica rizespor

sumudica rizespor

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 8 mai 2021, 19:31

Desemnat cel mai bun antrenor al Turciei la finalul anului trecut, Marius Șumudică este liber de angajament în acest moment după despărțirea de Rizespor!

Tehnicianul român a reușit să surprindă pe toată lumea prin performanțele sale de la Gaziantep, asta după ce a izbutit chiar să ajungă pe prima poziție în Superliga Turciei în acest sezon. Plecat cu scandal din cauza unor declarații făcute, Marius Șumudică se pare că nu scapă de furia oficialilor clubului, care l-au atacat din nou.

Acum, fostul atacant a dezvăluit că a fost sunat recent de jurnaliștii din Turcia, care i-au spus că actualul antrenor al lui Gaziantep, Ricardo Sa Pinto, s-a plâns de modul de lucru al jucătorilor din mandatul său. Imediat după ce a aflat aceste lucruri, Șumudică i-a răspuns și el lui Sa Pinto, despre care a spus că i-a lăsat pe mână o echipă foarte bună, cu șanse la cupele europene, iar el a transformat-o într-o formație de mijlocul clasamentului.

Ricardo-Sa-Pinto

„M-au sunat ziariști turci să-mi spună că domnul Sa Pinto a declarat că jucătorii săi nu sunt profesioniști și că nu s-au debarasat de ce făceau când lucrau cu Șumudică. Adică?

Mi se pare urât. Foarte urât să-ți ataci jucătorii și pe fostul antrenor când tu conduci echipa de atâtea luni. Ca antrenor știu că nu e tocmai frumos să vorbești despre alți antrenori și cu atât mai puțin despre cei care ți-au luat locul, dar mă deranjează.

Echipa aceea, construită de mine, juca minunat, avea rezultate și sunt sigur că am fi prins cupele europene. Lui Sa Pinto i-am lăsat o mașină de curse utilată complet, pe care a condus-o ca un tractorist. Începător!

Păi se pot compara cele două perioade ale echipei? Este păcat și sunt foarte dezamăgit că un nume important în fotbalul european poate să spună așa ceva. Și nu e prima dată când o face, dar tocmai din respect pentru trecut am tăcut. Acum s-a umplut însă paharul!”, a declarat Șumudică, potrivit Digi Sport.

Citește și Marius Șumudică își anunță revenirea ,,în iarbă”: ,,Vreau să merg undeva să fac performanță! Îmi doresc să fac ceva”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News