Campioana României la fotbal, Farul, joacă miercuri în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor, acasă, cu Șerif Tiraspol.
Sander van der Eijk, centralul meciului Farul – Șerif Tiraspol, a fost în centrul unui scandal în sezonul trecut
Partida începe la ora 20:30 și va fi condus de o brigadă din Țările de Jos. La centru este Sander van der Eijk, care va fi ajutat de Joost van Zuilen și Dyon Fikkert. Rezervă va fi Marc Nagtegaal, iar în Camera VAR se vor afla Rob Dieperink și Erwin Blank.
În sezonul trecut, van der Eijk a fost în centrul unui scandal. El a fost acuzat, la finalul partidei RKC Waalwijk – SC Cambuur 5-1 că a favorizat echipa gazdă. Meciul s-a jucat pe 17 septembrie și a contat pentru etapa a 7-a a primei divizii molandeze.
Presa olandeză a scris că a acordat prea ușor gazdelor o lovitură de la 11m în minutul 32, din care Waalwijk a egalat, prin Kramer, după ce Jacobs deschisese scorl pentru Cambuur, în minutul 17.
Mai mult, chiar, van der Eijk a arătat nu mai puțin de trei cartonașe roșii în prima repriză, toate în defavoarea echipei vizitatoare. Au fost eliminați jucătorii Hoedemakers în minutul 9, Bangura în minutul 45+1, dar și antrenorul Henk de Jong.
„Într-o primă fază am crezut că Jamie Jacobs a fost lovit de minge în față, de aceea m-am dus imediat să văd cum se simte.
Apoi, pe bună dreptate, am fost chemat de arbitrul din camera VAR. În ceea ce mă privește, linia de ghidare a mâinii este foarte clară. Dacă un braț este la înălțimea capului sau mai sus și blochează un șut pe poartă, este henț”, a spus van der Eijk, potrivit fcupdate.nl.
Un jurnalist i-a atras atenția că șutul a fost de aproape, dar arbitrul a avur replică. „Sunt de acord cu tine, dar nu s-a ținut cont de acest creiteriu. Jucătorul are un singur scop: să blocheze mingea. Ca urmare, 100% este vorba despre o sancțiune”, a încheiat centralul.